Nu voi mai fi niciodata la fel.

             A trecut mult timp de cand nu m-am mai gandit la tine si totusi, te port mereu in suflet. Imi doresc sa te revad, sa stam de vorba ca pe vremuri, dar stiu ca asta se poate intampla doar accidental. Sunt zile in care vreau sa iti vorbesc, sunt zile in care nu vreau sa te vad, dar un lucru e cert: imi e dor de tine. Zilele trecute am crezut ca te vad, m-am holbat la acea persoana care semana cu tine, iar ea s-a uitat inapoi la mine. Am fost cat pe ce sa o intreb daca ma mai tine minte...dar am realizat ca nu se uita la mine in felul in care te uiti numai tu. 

              Ti-am facut o promisiune acum cativa ani, si intentionez sa ma tin de ea ( doar stii ca imi respect promisiunile facute ), sper doar ca timpul sa fie indulgent cu mine... nu vreau sa fie prea tarziu.Nu vreau sa ajung sa regret ca am amanat. Amintirea ta e prea dureroasa.

             Trebuie sa recunosti ca si tu ai avut partea ta de vina, si ca tot ce se intampla acum este si din vina ta. Nu contest ca poate regreti, n-am de unde sa stiu... tot ce imi vine acum in minte este ultima data cand te-am vazut zambind....chiar daca poate zambeai doar ca sa ma incurajezi pe mine. Imi spuneai ca n-o sa ramana asa, ca o sa ma suni, ca n-o sa pierdem legatura, ca vom fi mereu impreuna...fara sa stii ca numarul meu de telefon iti era deja sters din agenda. Stiu ca te-am intristat foarte mult facandu-ti asta, dar am fost nevoita... si tu stii bine asta. Imi amintesc cum ne-am intalnit acum vreo doi ani, intamplator, prin cartierul in care stau. Nu cred ca mai vazusem o persoana atat de emotionata. Imi spuneai cu lacrimi in ochi ca ma visezi in fiecare noapte, ca esti mereu cu mine acolo si totul este ca pe vremuri, ca iti e teribil de dor de mine...ohh, si mie imi era, si inca imi e. Mereu imi va fi.

Nu stiu de ce am scris asta, nu cred ca exista vreo sansa sa o vezi vreodata, dar pur si simplu ma simt coplesita de amintirea ta. Dintr-odata am inteles proverbul ala vechi, dar al naibii de adevarat. 'Ochii nevazuti se uita.' Intr-adevar, am uitat anumite detalii in legatura cu catifeaua pielii tale, ti-am uitat mirosul, ti-am uitat vocea, ti-am uitat rasul de multe ori contagios...am uitat multe. Prea multe. Si nu imi pot ierta asta. Pentru ca vreau sa te pastrez mereu vie in amintirea mea. Imi e teama ca oricand as putea primi acel telefon...acel telefon care sa imi spuna ca ti s-a intamplat ceva groaznic...ca nu mai esti...nu vreau sa trec vreodata prin aceasta experienta. NU vreau. Dar imi e teama si de faptul ca, intr-o zi, te voi uita complet pana la urma, pentru ca un simplu cuvant, parfum, sau zambet sa imi aminteasca de tine, navalindu-ma, dintr-odata, cu tot ce am crezut ca am uitat. Si stiu ca nu voi mai fi niciodata la fel.

Banii sau sufletul?

           Ti-ai acordat vreodata timp sa stai si sa privesti lumea din jurul tau? Sa asculti fosnetul copacilor, ciripitul pasarelelor, susurul apei de pretutindeni, vocile fermecatoare ale oamenilor? Din punctul meu de vedere, raspunsul este nu. De ce? Pentru ca suntem mult prea captivi in viata cotidiana, in viata sociala, unde tot ce e important e cum arati si felul in care esti privit de catre cei din jur. Viata sociala, unde e important daca taticul e milionar, sau daca mamica e o bussiness woman. Viata sociala, unde poti fi foarte usor caracterizat dupa cum te imbraci, dupa notele pe care le iei intr-un asa zis institut de invatamant care e condus de oameni incapabili si analfabeti uneori, meniti sa invete noi generatii....cum sa fie niste roboti, vanatori de succes, uitand sa ne invete cu adevarat cum sa apreciem orice lucru minuscul care exista in jurul nostru si care ne-ar putea face sa ne simtim fericiti si impliniti. Uita sa ne invete sa ii apreciem pe cei din jurul nostru, sa apreciem ceea ce avem, fara sa speram, neaparat, la ceva mai bun. Uita sa ne invete sa zambim si sa tinem capul sus, indiferent de situatie. Sa zambim. Sa zambim si sa fim optimisti. Soarele va rasari si maine. Iar daca nu va rasari, nu te ingrijora. Punem cateva reflectoare mari, la putere maxima, si tot facem lumina. Important e sa ai incredere.

             Am mers pe strada si am urmarit intentionat atat privirile oamenilor, cat si expresia fetei lor. Ghici ce am observat: toata lumea e trista, toata lumea este serioasa, incruntata, ingrijorata. Privirea lor este pierduta, undeva departe, in abisul gandurilor negre. Am vazut persoane a caror expresie arata durere si tristete. Stau si ma intreb de ce e toata lumea asa trista...am observat in general ca doar copii, cam pana in 10 ani, mai sunt fericiti. Pentru ca nu au fost inca corupti de cei mari ,pentru ca au inca gandirea limpede, buna si nevinovata, netrecuta prin 'experienta', adesea dureroasa, a vietii. Doar clinchetul rasetelor lor se mai aud, uneori, pe strada. De ce am incetat sa zambim? De ce suntem atrasi intr-o continua stare de tristete si ingrijorare? De ce?...raspunsul este mai mult decat simplu. Este hilar. Banii. Banii sunt raspunsul la orice intrebare in ziua de azi. Toata lumea urmareste acelasi scop: asigurarea starii materiale. Pentru ca doar asa ai putea avea o viata sociala, pentru ca doar asa nu ai fii considerat un 'sarantoc' si nimic altceva. Pentru ca atunci cand esti sarac nimeni nu se mai uita la tine, chiar daca, poate, debordezi de calitati. Nimeni. Iar cand esti bogat... nici atunci nu se mai uita nimeni la tine, sau la sufletul tau, draga copile. Se uita la banii tai. Pentru ca se pare ca banii aduc fericirea. Banul este motivul pentru care uitam sa zambim, uitam sa apreciem gesturile marunte facute de catre ceilalti, uitam sa cautam prieteni adevarati, sau iubire adevarata, uitam sa privim in sufletele oamenilor, si nu in buzunarele lor, uitam sa apreciem...pur si simplu... faptul ca traim. Adesea uitam sa privim adanc in sufletele oamenilor, pentru ca asta e tot ce conteaza. Nu luam in seama cele mai importante lucruri. Suntem prinsi in rutina zilnica, care nu consta in mai mult de o trezire dis de dimineata, o cafea rapida ca sa facem fata zilei ce ne asteapta, serviciul sau scoala

( pentru unii chiar ambele ), venirea acasa si...odihnirea, pentru ca a doua zi sa o luam de la capat si nimic altceva, viata...trecand direct pe langa noi.

 

             Apreciaza fiecare lucru din jurul tau, pana la cel mai mic detaliu, draga copile. Pentru ca iti vei da seama ce ai pierdut doar cand l-ai pierdut cu adevarat, cand e prea tarziu si nu mai e nici o cale de intoarcere.

                                                                                               Viata merge inainte.