A trecut mult timp de cand nu m-am mai gandit la tine si
totusi, te port mereu in suflet. Imi doresc sa te revad, sa stam de vorba ca pe
vremuri, dar stiu ca asta se poate intampla doar accidental. Sunt zile in care
vreau sa iti vorbesc, sunt zile in care nu vreau sa te vad, dar un lucru e cert:
imi e dor de tine. Zilele trecute am crezut ca te vad, m-am holbat la acea
persoana care semana cu tine, iar ea s-a uitat inapoi la mine. Am fost cat pe
ce sa o intreb daca ma mai tine minte...dar am realizat ca nu se uita la mine
in felul in care te uiti numai tu.
Ti-am facut o promisiune acum cativa ani, si
intentionez sa ma tin de ea ( doar stii ca imi respect promisiunile facute ),
sper doar ca timpul sa fie indulgent cu mine... nu vreau sa fie prea tarziu.Nu vreau sa ajung sa regret ca am amanat. Amintirea ta e prea dureroasa.
Trebuie sa recunosti ca si tu ai avut partea ta de vina, si
ca tot ce se intampla acum este si din vina ta. Nu contest ca poate regreti,
n-am de unde sa stiu... tot ce imi vine acum in minte este ultima data cand te-am vazut zambind....chiar daca poate
zambeai doar ca sa ma incurajezi pe mine. Imi spuneai ca n-o sa ramana asa, ca
o sa ma suni, ca n-o sa pierdem legatura, ca vom fi mereu impreuna...fara sa stii ca numarul meu de
telefon iti era deja sters din agenda. Stiu ca te-am intristat foarte mult
facandu-ti asta, dar am fost nevoita... si tu stii bine asta. Imi amintesc cum
ne-am intalnit acum vreo doi ani, intamplator, prin cartierul in care stau. Nu
cred ca mai vazusem o persoana atat de emotionata. Imi spuneai cu lacrimi in
ochi ca ma visezi in fiecare noapte, ca esti mereu cu mine acolo si totul este
ca pe vremuri, ca iti e teribil de dor
de mine...ohh, si mie imi era, si inca imi e. Mereu imi va fi.
Nu stiu de ce am scris asta, nu cred ca exista vreo sansa sa o vezi vreodata, dar pur si simplu ma simt
coplesita de amintirea ta. Dintr-odata am inteles proverbul ala vechi, dar al
naibii de adevarat. 'Ochii nevazuti se uita.' Intr-adevar, am uitat anumite
detalii in legatura cu catifeaua pielii tale, ti-am uitat mirosul, ti-am uitat
vocea, ti-am uitat rasul de multe ori contagios...am uitat multe. Prea multe. Si
nu imi pot ierta asta. Pentru ca vreau sa te pastrez mereu vie in amintirea
mea. Imi e teama ca oricand as putea primi acel telefon...acel telefon care sa
imi spuna ca ti s-a intamplat ceva groaznic...ca nu mai esti...nu vreau sa trec
vreodata prin aceasta experienta. NU vreau. Dar imi e teama si de faptul ca,
intr-o zi, te voi uita complet pana la urma, pentru ca un simplu cuvant, parfum,
sau zambet sa imi aminteasca de tine, navalindu-ma, dintr-odata, cu tot ce am
crezut ca am uitat. Si stiu ca nu voi mai fi niciodata la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu